demult

12 enero, 2018 por GEORGE SORIN VENETE

Dădea mama cu var și tremura biata casă de emoţii, alb peste tot, fiecare cameră parcă era o ninsoare autentică, dar caldă.
Respirau pereţii și se luminau la faţă precum omul vindecat.
Mai punea mama câteva picături de gaz, direct în var ca să nu se facă cărări pe pereţi care dezinfecta totodată.
Cântau toate păsările cerului, într-o primăvară parcă adusă cu trenul iar eu mestecam cu un băţ în ligheanul cu var.
Uneori mai punea și scrobeală.
După ce termina mama de văruit toată casa, intram eu la văruit de pomi, unul nu scăpa.
Curgeau furnicile pe trunchiul de la meri, dar nu dădeam peste ele până nu coborau toate.
Avem și viţă de vie, pe șpalierii din beton văruiam până la jumătate, la sfârșit se vedeau bine. Bidineaua era grea, mă durea mâna după ce terminam.
Floarea pomilor mirosea a anotimpuri amestecate cu ciripit de păsări neînţelese.
În ţărâna dintre pomi se scăldau toate păsările, ce ritual și cât de tare luceau penele pe ele.
Mă uitam și le-ascultam cântatul uimit, dar nu stăteam degeaba nici eu. Aveam doi saci cu zdrenţe tăiate de mama la foarfecă, mai făcea preșuri.
Când nu punea ea războiul, luam sacii cu mine și îi duceam în grădină să fac și eu preșuri.
Deșiram ghem după ghem, printre toţi pomii sau aracii de la roșii.
Nimic nu rămânea neînfășurat, parcă eram în pădurea groazei, privind cu ochii de astăzi.
Așa lăsam totul, nu strângeam nimic, zdrenţe peste tot.
Vine bunica într-o noapte cu bunda plină de noroi, căzuse în potecă când a luat-o de gât pădurea de zdrenţe, nimic nu se vedea în noaptea ce cădea, iar bunica umbla precum gândul peste tot, indiferent de oră.
M-a certat un pic, era 1 noaptea, iar pentru că am ieșit afară când a ciocănit la ușă, am profitat de ocazie și m-am urcat pe acoperișul de la grajd.
Mai bine de două ore am vorbit cu îngerii, priveam cerul plin de stele și bolboroseam, grea discuţie, în oră târzie.
Mă uitam la cer ca la un cătun, stele, avioane, luna și uneori câte o nuntă fără lăutari, simplă și îngerească, spre bucuria cerului de a sărbătorii.
Și cu pomii tot așa, dacă nu vorbeam eu cu ei, mureau de plictiseală, că nu au rude.
De ziua mea, care bate deja la ușă, primesc cele mai sincere mesaje de la pomi, și de la oameni, au rămas doar o mână.

©G.S.V 2018

Anuncios

Traducir

Sociales

A %d blogueros les gusta esto: