vorbesc singur

8 enero, 2018 por GEORGE SORIN VENETE

De la o vreme ziua mea nu mai este, a dispărut fără să-mi dau seama, am uitat câţi ani am, undeva, ceva, s-a oprit brusc.
Înainte simţeam apăsarea anilor, tușeam mai des, urcam și coboram greu, dar acum totul s-a schimbat doar în zile de joi.
În fiecare seară, scot pensia de rezervă, o așez pe o masa rară din scânduri de salcâm și de câteva ori, tot o număr, e mică dar foarte preţioasă.
O mai număr odată, înainte să o pitesc… de mine, nu ţin de bani, îi cheltui pe timbre, floricele cu zahăr și pastile…de uitat.
Haine am, sunt norocos tare, se moare în draci pe lângă mine, iar la ţoale mă potrivesc cu toţi.
E frig, nici apa din puţ nu vrea să mai intre în găleată iar ceasul s-a oprit la unu’, a mai murit unul, bat clopotele, mai des, de la o vreme.
Beau ceai de tei, cu covrigei și usuc toată ziua la ciorapi, am cizmele sparte, dar nu alunecă.
Lopata a ruginit, rezemată de tocul ușii, e nervoasă că nu mai ninge odată, are dreptate.
Drumul e pustiu, nici ţipenie, uneori mă-ntreb, unde este toată această lume, la muncă?
La bucata mea de șuncă, îmbrăcată în ziar, vine în fiecare zi, aceeași vrabie, singură.
Îmi cântă ceva, ciugule, apoi pleacă, cine poate să o întrebe ce program are, nimeni.
Astăzi nu am văzut soarele, o fi plecat în vacanţă, nici pe vecinu’, ăsta mai mult retras stă, vorbește mult singur.
Poștașul aduce scrisori, mai mult din străinătate, dar nu le citește nimeni, nu mai are cine, mai toate căsuţele poștale ale oamenilor sunt reci ca niște capcane de păsări cântătoare.
Din când în când, mai curăţ porumb să macin niște mălai, sau rup colţii de la cartofii pe care-i ţin în beci, de la căldură au crescut.
Natura este mai mult în convalescenţă, greu de ghicit ce anotimp este cu adevărat.
Au trecut așa repede sărbătorile și-au venit supărările, multe.
Atâtea urări de bine au fost, dar parcă nu le-a auzit nimeni, nici guvernul.
Ceva nu e în regulă, lipsește multă lume, s-a-mpuţinat omul tot mai mult, iar gurile care oftează sunt tot mai multe.
A venit seara, același program, așează perna dreaptă pentru lacrimi lungi, apoi aprinde focul în sobă, să nu îngheţe zâmbetul în inimă.
Pare o viaţă uneori trăită artificial, până când va apărea cineva cu alta nouă, actualizată, că asta pare un program tv. prost, unde episoadele se tot repetă.

©G.S.V 2018

Traducir

Sociales

A %d blogueros les gusta esto: