ce trăim…

7 enero, 2018 por GEORGE SORIN VENETE

Ce trăim astăzi, nu e de speriat, nici de râs, însă nu este obligatoriu să dansăm vals.
Paradoxal este faptul că am devenit niște trădători mici, de conjunctură, neplătiţi.
Muncim mult, dar asta nu se vede.
Să urci melci pe pereţi, zi de zi, nu e ușor, mai dificil este cu omul.
Nu vreau să cânt, nici să plâng, pentru că nu am voce.
Ne este viaţa o corabie, plutim de la un mal, la altul, avem noroc, de ce, aici ar trebui să răspundă altcineva.
Chiar acum a trecut unul pe lângă mine, ști cum era, galben, lumânare, parcă părăsise cavoul pentru o guriţă de aer. Nu știu dacă avea învoire, dar să nu intrăm totuși în amănunte extrem de reci.
Se caută tot mai des muritorul perfect, fără prea multe pretenţii.
Aţi văzut vreodată moarte supărată, nu, ea știe multe, și tare se mai bucură.
Liliacul este o floare superbă, cel mai bine în cimitir miroase, chiar este responsabil direct cu umbră și parfum.
Și morţii sunt pretenţioși, de rușine mai tac, dar uneori sunt greu de potolit.
Dacă le pui un pahar cu vin și un colac, rămâi fără ele, fă o probă, te uimești sigur.
Și moartea, tot o răsplată este,
nimeni nu are dreptul să rămână aici veșnic, s-ar supăra pământul.
Nu cred că există om să nu fi făcut pe prostul, dar în final sigur a dat de dracul.
Pământul are picioare șubrede, pierde multe nopţi, iar oboseala îl cuprinde spre dimineaţă.
Ziua-n amiaza-mare, valul se sparge de stâncă, dar marea rămâne tot întreagă.
Fiecare dintre noi are o întrebare, care ne urmărește toată viaţa, iar când vine momentul să-i afli răspunsul, o uiţi.
Poliţia caută speranţele pierdute ale tinerilor, bine că totuși a început, sperăm ca tinerii să nu îmbătrânească.
Trăim într-o continuă mișcare, ziua la păcănele iar seara la băgat de gogonele.
Ghinionul există, poate este cel mai punctual de pe pământ. Indiferent cu ce pleci dintr-un capăt în altul, al globului, dacă reţeta include ghinion, el te așteaptă acolo.
Sărutul e altceva, mai scurt, ori mai lung, ca o noapte, cel puţin așa sună dorinţa.
Dar nu putem trece prea ușor cu vederea, că omul de astăzi este modern pe alocuri, și de râs prin multe alte locuri.
Nu cred că omul se trage din maimuţă, nici ea nu vrea, mai degrabă din păsări, vedeţi cum toţi zboară precum ele peste tot. Bunica avea un glas atât de cald, încât ar fi încălzit orice pădure rece și desculţă de lumină.
Stătea ore în șir pe un scăunel, în grădina sufocată cu trandafiri și vorbea cu ei.
Avem cum bine se știe sau nu, fiecare dintre noi un bujor, trandafir, o floarea, aici în suflet, cum miroase ţine numai de felul cum înţelegem să o udăm.

©G.S.V 2018

Traducir

Sociales

A %d blogueros les gusta esto: