bunica

7

5 julio, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Cum mânca bunica semenţe nu o făcea nimeni, parcă avea un dispozitiv în gură, de ăsta de ronţăit. De la 4 de dimineaţă se trezea, tușea de 2 ori tare, și îmi dădeam seama că e deja în picioare. Mă îmbrăcam și fugeam la ea, te-ai trezit mă, ţapu’ lu’ bunica, glumea cu mine. Tăia mămăligă rece rămasă de seara și o cocea pe plita încinsă de la sobă, mergea de minune cu brânza untoasă de la căpriţe. Avea un miros, doamne, nu mai plecam până nu se lumina. Cocea seminţe de dovleac, o tavă și una de floarea soarelui. Avea de toate, băga sfeclă roșie la copt, cartofiori și ceapă mai măruntă, te ungeau pe suflet. Toate îmi plăceau dar preferatul meu era dovleacul copt, după ce-l golea de seminţele gustoase, îl băga la cuptor și cum se făcea….mi-a venit și apă în gură, mă făceam la bot ca la curu’ căţelii. Și mai făcea ceva de care mi-am adus aminte, chiar dacă nu am mai mâncat de atunci, ouă coapte la cuptor sau puse direct pe dureci cu sare….mor. Pleca bunica de acasă doar cu buzunarele pline de seminţe, în stângu’de floarea soarelui iar în dreptu’ de dovleac. Indiferent ce făcea, mai arunca în ronţăitoare câteva seminţe, așa din mers. Acuma se odihnește acolo sus, cât era de iute, de multe ori mă întreb dacă nu s-a plictisit.

GEORGE SORIN VENETE
2017

Anuncios

7 pensamientos en “bunica

  1. vorbebune dice:

    Mi-era dor să mai ascult poveștile tale despre bunica, George! Frumoase amintiri ai, mai aștept și altele!🌹

    Le gusta a 2 personas

  2. invictus207 dice:

    ce bine ca mai sunt si astfel de oameni,pentru care scrisul este ceva care vine singur,nechemat de interesul cuiva anume..intrun cuvant mai facut sa rad…ai avut o bunica pe cinste…majoritatea dintre noi cred ca bunicii au fost o alinare si un drum de urmat

    Le gusta a 1 persona

  3. Seminţele de dovleac erau preferatele mele, cu tot cu coajă le mestecam.
    Ce înseamnă dureci?
    Tare mult îmi place cum povesteşti!

    Le gusta a 1 persona

    • Ai văzut la soba cu plită, are trei ochiuri, două egale, aici în faţă, și al treilea mai mare. Fiecare ochi are niște cercuri care se termină cu ceva ca o pălărioară, la noi la Târgoviște așa se cheamă. Îl ridici cu un clește, acolo fiind gaura mai mică, făceam cafeaua. Nu știu dacă te-am lămurit sau mai rău te-am încurcat. Mă bucur că îţi place, nu degeaba stau copilași călare pe mine!😂😂😂

      Me gusta

Los comentarios están cerrados.

A %d blogueros les gusta esto: