prima…întâlnire

27 junio, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Am stabilit locul, ora, ziua, ce să mai, sângele fierbea, și am așteptat clipa. M-am gătit mai special și înarmat cu un buchet de flori am plecat să mă întâlnesc cu prinţesa. Am plecat mai devreme cu o oră, să aștept eu mai bine, nu ea, și așteaptă, George. Prima oră a trecut ca o părere, imediat, la doua oră începusem să număr toate petalele de la garoafe, cele nouă garoafe. În astea două ore am dat bună dimineaţa la 80 de enoriași, biserica fiind la doi pași de locul cu pricina. Câtă răbdare să am, câtă, trecea oră după oră și nici umbră de prinţesă. Am puricat garoafele pe toate părţile, am ajuns la pistil, îmi venea să-l mănânc. Nu mai aveam astâmpăr, îmi era frică să nu se termine slujba la biserică și să mă găsească enoriașii tot acolo. Deja trecuseră patru ore, era cald, cât să mai stau, îmi dispăruse și dragostea așa cum venise, ca un fulger. De la soare începuse și garoafele să sufere, încet dar sigur, buchetul se transforma în târș, târș de măturat, prin curte. Nu tu telefon, cum să vorbesc cu ea, vroiam să știu dacă e bine și ce s-a întâmplat de nu a putut să vină. Și am plecat la ea, am găsit-o în patu’ ăla mare, mai mult moartă decât vie, suferea. Avea temperatură și multe gâlci, avea gâlci cum sunt cartofii în cuib, abia atunci am înţeles de ce m-am întâlnit singur.
GEORGE SORIN VENETE
2017

Anuncios

A %d blogueros les gusta esto: