la bunicu’

4

23 junio, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

La câteva zile după ce a plecat bunicu’ într-un loc cu liniște și multă verdeaţă, zic, mă duc pe la el cu flori. Fac buchetul, îmi iau inima în dinţi și cu morcovul în cur cu frunze cu tot, de frică, plec la bunicul. Eram curios, nu mă așteptam să-l găsesc pe mal, da, na, să vorbesc cu el, sau singur, obiceiuri. Intru pe poarta cimitirului, cruci peste tot, așa ca la un semn, părul începuse să-mi stea altfel, în sus. Mulţi pomi peste tot și iarbă, când aud o cioară că face, crau, de trei ori, repede și tare, mi-a intrat și mai mult morcovul. Am vrut să mă sucesc, dar am tras aer în piept, un aer neprietenos și specific locului, și am mers înainte. Am ajuns la bunicu la mormânt și din reflex am dat «bună ziua» , nu mi-a răspuns, probabil era ocupat, în schimb mi-a răspuns o femeie care tămâia trei cruci mai așa. Bunicu, mă întreabă femeia, da, bunicu zic eu, să jumul iarba după el, a crescut cam repede, zic eu. Mă aplec să curăţ de iarbă mormântul lui bunicu, când femeia de alături începe o discuţie în lacrimi cu răposatul ei, de m-a îngrozit. Mâinile nu mai mă ascultau, parcă plantam iarba în loc să o jumul, practic pierdeam timpul. Am plecat în grabă, mi-a fost mai ușor să ies din cimitir, decât să intru. Acasă bunica repede, ia zi maică cum a fost, imediat îţi spun bunico cum a fost numai să mă așez pe dormeză, îmi bâţâiau oleacă piciorușele. Încep să-i povestesc, bunico, stai liniștită că mormântul e virgin, bunicul e sigur acolo, este iarba pe el, uite așa de înaltă. Trei zile mi-a luat să-mi revin, tari sunt unele femei și de apreciat, care merg singure acolo și ţin adevărate discursuri.

GEORGE SORIN VENETE
2017

4 pensamientos en “la bunicu’

  1. Alex dice:

    Eeee, când va mai trece timpul, emoțiile acestea nu vor mai fi atât de intense. Cimitirul este un loc al liniștii și al păcii, după o viață în care oamenii se zbat în fel și chip. Ne este greu să acceptăm, dar acolo ajungem toți. Mai devreme sau mai târziu…
    Weekend frumos! 🙂

    Le gusta a 1 persona

    • Salut, Alex!
      Sigur așa este, inevitabilul se va produce peste voinţa noastră. Aveam o teamă, o teamă de copil. Acolo este liniște, măcar acolo să avem liniște, după toată nebunia din această junglă. Weekend frumos și ţie!

      Le gusta a 1 persona

  2. alinabarac dice:

    Cateodata vorbesti ca sa te simti mai bine, sa treaca durerea.

    Le gusta a 1 persona

Los comentarios están cerrados.

Traducir

Sociales