LA PĂCURĂ

7

12 mayo, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Pe gardurile din grădină cu păcură dădeam, au văzut vreodată vopsea, nu, în primăvară văruiam toţi pomii, arătau îngrijiţi, ce mai aveam grădină de gorspodar. Noi fiind într-o zonă cu petrol erau sonde, sunt și acuma, dacă aveam nevoie de păcură, pregăteam două căzănele și mă duceam la o sondă. Am început să ungem toate gardurile prin grădină tot așa într-o primăvară și am rămas fără păcură. Tot timpul era rândul meu, pregătesc două căzănele și le bag pe o prăjină, le pun pe spinare și am plecat la sondă. Acolo era o habă cam trei sferturi cu păcură și puţin groasă, m-am chinuit să iau, am reușit să umplu un căzănel. Mă așez puţin să-mi trag sufletul, mă uitam pe cer, natura este după viaţă cel mai frumos cadou de la Dumnezeu, părerea mea. Mă ridic și încep să pun și în cel de-al doilea căzănel, când mă scremeam eu să mai pun păcură, am căzut în habă. M-am zbătut să ies afară de acolo, doar dracu’ mai arăta ca mine. Cum e păcura așa arătam eu tot, odată mi-am băgat mâna în păr și a rămas sculat de ziceai că acu’ zboară. Când am ajuns acasă mă lătra câinele să rupă lanţul, nu mai mă cunoște iar tătaia a trimis-o pe mămaia să mă dea afară din curte, a crezut că sunt ţigan, nu mai tăcea tătaia, Florico a intrat un ţigan la noi în curte. Arătam ca o negresă(prăjitură) de păcură, cât m-am chinuit să mă spăl, prima dată cu multă, multă motorină.😂

text de: GEORGE SORIN VENETE

foto: internet

Anuncios

7 pensamientos en “LA PĂCURĂ

  1. Vaaai aş fi vrut să fiu undeva deoparte să văd episodul 😀 😀

    Le gusta a 1 persona

  2. Cred că era inevitabil și bănuiesc că au pățit-o și alții. 🙂 Dar tot e haios, atâta vreme cât nu s-a terminat cu o tragedie.

    Le gusta a 1 persona

Los comentarios están cerrados.

A %d blogueros les gusta esto: