VENTUZE

14

8 May, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Indiferent ce mă durea bunica îmi punea ventuze iar felul cum o făcea, la ritual mă refer, practic mă înspăimânta. Aveam limbrici mă chema, diseară să vi la bunica să-ţi pună ventuze, dar bunico mi-e frică, să nu aud de frică, bărbat ești tu sau ce. Mă feream să mă vait în faţa ei de frică să nu-mi pună ventuze, iar de tușit o făceam mai boierește ca să nu mă cheme la ventuze. Dacă era să mă tragă pe spate muream de plăcere, avea niște mâini de aur, o jumătate de oră frământa la mine ca la cozonaci. Și când credeam că pot să plec, zicea, nu te mișca să punem și ventuze, ce să punem, întrebam eu, ventuze maică, ventuze. Ce faci mamaie cu păhăruţele astea, întrebam eu, sunt ventuze bă capsomanule, zicea ea așa. Avea un vecin veselă pentru nunţi, linguri, farfurii, na, veselă, pahare, eu am crezut că a luat de pe la el ventuzele astea, seamănă a pahare, nu? Începea bunica magia cu ventuze, cum se face cu o vergea și puţină vată dădea prin spirt și cu flacăra băga prin ventuză și hop o lipea pe spinare. Eu atât de slab eram parcă punea ventuze la ţambal, mort de slab, eu nu circulam fără un băţ că nu aveam echilibru. Se ridica pieliţa pe spinarea mea ca salamul prăjit și la mine era simplu cu patru ventuze îmi strângea toată pielicica. Doamne când mă gândesc, parcă nu-mi vine a crede.