LA CIREȘE

11

6 mayo, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Doamne că numai drăcii făceam, mici, da făceam. Păi ce credeţi că nu aveam și noi pomi să mâncăm din grădina noastră cum zicea bunicu, dar eu tot pe ale vecinei le vedeam mai mari și mult mai coapte. Nu știu zău parcă aveam mâncărici în cur să încerc mai întâi din prunele de la vecina Samfira. Sau din struguri, ori nuci că sărea coaja de pe ele mai repede și de la vecina toate erau mai bune, ce mai tura vura. Avea niște cireșe, mamă, când puneam ochișorii pe ele îmi venea să mă jelesc cu vorbe, mă uitam la ele precum căţeaua în călduri și până nu dădeam o tură prin cireș, să mor dacă mă lua somnul. Dacă din greșeală săream o zi să nu îi vizitez cireșul, noaptea îl visam precis, ba chiar am căzut din pat într-o noapte crezând că sunt în cireș și s-a rupt craca cu mine. Avea cireșul atât de înalt parcă era brad, nu alta, iar dificultatea să mă urc în el era de sută la sută. Parcă era un făcut, de câte ori mă urcam în el apărea Samfira, ziceai că o anunţă cineva, începea să înjure și să blesteme ca în Ferentari dar eu mâlc eram obișnuit, două ore stătea ea să-și facă numărul, atât stăteam și eu, da sus. Dacă ploua cu bulbuci și mă urcam în cireș, Samfira și ea moţ sub el, și începea că nici dracu nu o mai asculta, ce scotea pe guriţă nu spăla sigur nici o apă. Urla la mine, dă-te mă jos, iar eu îi răspundeam, nu se merită tușă Samfiro, păi cât m-am chinuit să urc, parcă era cireșul meu așa îl apăram😂A fost tare când a legat căţeaua de cireș, o fi zis că mă sperie, de unde, am luat o bucăţică de mămăligă și când m-a simţit căţeaua că vin pe burtă s-a întins. Pac mămăliga pe la bot, am dezlegat-o și a fugit de mi-a lăsat tot cireșul mie😂

Anuncios

11 pensamientos en “LA CIREȘE

  1. vorbebune dice:

    Doamneeee…parcă ai fost Nică a lui Creangă, am râs cu lacrimi! Ai speriat vecinii nu alta…😂😂😂

    Le gusta a 2 personas

  2. Precis că, oricum ar fi cireșele de azi, tot la alea din copilărie visăm. Chiar dacă erau mai mici și uneori necoapte. 🙂

    Le gusta a 1 persona

    • Da sigur, cele de azi sunt diferite, așa mi se par și mie. Când eram copil le mâncam și verzi iar cele coapte mai mult mai aveau și “cărniţă”😂chiar dacă erau mai mici cum spuneţi dumneavoastră tot alea erau mai bune. Cum la noi acuma este soare, o zi cu soare vă doresc alături de cei dragi!

      Le gusta a 1 persona

  3. costiadiana dice:

    Hai că am râs copios 😂. Mulțumesc!

    Le gusta a 1 persona

  4. anuska dice:

    Parca ai fost Nica din ,,Amintiri din copilarie” frumoase amintiri 🙂

    Le gusta a 1 persona

Los comentarios están cerrados.

A %d blogueros les gusta esto: