TOT BUNICA

12 marzo, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Într-o zi o aud cum vorbea singură prin curte și destul de des o făcea de la o vreme. O chemam la cafea în fiecare zi și o făceam să râdă de ne venea să ne pișăm pe noi ,nu alta. Nu prea mai auzea bine, vorbeam mai tare eu, ca să mă înţeleg cu ea și zicea mai mult, da, da mămaie, da mămaie, acuma nu trebuia să zici da mămaie, o atenţionam eu,și ea zice, hai maică să fiu proastă da ce ai zis, mă întreba. Leșinam de râs, nu mai puteam și zicea într-una ce fericire la voi aici eu cu ăsta(bunicul) am trăit, așa, si așa. Și bunicul era bolnav, eu de când îl știu tot așa bolnav, toată viaţa a mâncat numai bine și muncă într-un birou la rafinărie la Ploiești. Se purta șef și acasă cu ea, și asta nu-i pica bine, zicea doamne cum o fi și fără ăsta măcar un an, așa de probă. Într-o zi se prăpădește buicul și noi,na, am pregătit tot, au cavouri și ne-a fost mai ușor, bunica era toată o primăvară, brusc începuse să audă și să vadă tot. Parcă plutea prin curte, cât l-am ţinut pe bunicul trei zile în casă dacă nu a dat bunica kilometrajul peste cap să vadă dacă mai mișcă. Parcă nu îi venea să creadă ce vedea, bunicul e mort, mort, îi spuneam, stai liniștită, vei dormi singură în tot patul ăla mare,da bunica, da maică asta vreau. Ultima noapte o dăduse în bancuri bunica la căpătâiul bunicului și râdea lumea, parcă ne adunasem să-i luăm moţul, nu să-l îngropăm. Și se pare că nu i-a fost dor lu’ bunica, a trăit lejer 11 ani după ce l-am îngropat pe bunicul. Cât am scris aici am râs cu lacrimi, bine nu am putut scrie chiar tot.

Anuncios

A %d blogueros les gusta esto: