ADIDAȘII

8

11 marzo, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Vă mai aduceţi aminte când se plătea muncitorul pe vremea lui ‘împușcatu’, pe 8 avansul, iar pe 23 plata, nu, sper să nu greșesc, după ceva timp s-au mai schimbat datele. Eu eram mic în acea perioadă dar mi-aduc aminte când mama îmi spunea, diseară la 4 mă aștepţi la autobuz că mergem să-ţi cumpăr adidași, da mamă ziceam eu, ca să vadă că am priceput. Mama avea un beţișor, o nuielușă cum să vă spun, pe care o ţinea în geantă, era măsura de la piciorul meu drept, dacă îi pica în mână ceva de încălţat pentru mine, cumpăra fără să mai fiu eu prezent. Mă bucuram foarte mult pentru fiecare lucru cumpărat iar când trebuia să aștept toată ziua ca să mă întâlnesc cu mama sau tata după caz, nu mai aveam pic de răbdare. Trecea foarte greu timpul, parcă se oprea în loc, dar și când se apropia ora, plecam la întâlnirea cu mama fără să mai mă schimb, parcă eram un zlătar. Când punea săraca ochii pe mine, doamne, îi venea să intre în pământ de rușine, aveam obrajii murdari ca de miner când ieșea la suprafaţă. Plus genuchii, cum sunt dureci de la sobă, așa erau de negri, iar părul îmi stătea în toate direcţiile, doar cum trebuia, nu. Și începea mama discret cu reproșurile, de ce nu te-ai spălat pe faţă, mamă mi-ai zis să ne întâlnim,nu să mă spăl pe faţă, nu avea mama întrebări câte răspunsuri aveam eu pregătite întotdeauna. După ce îmi cumpăra adidași, nu știu,să zic, să nu zic, eu mă băgam în pat seara și mă culcam cu adidașii, noaptea mă trezeam și mă uitam la ei cam o jumătate de oră, eram bucuros tare. Astăzi nu știu dacă mai este chiar așa, dar atunci eu sincer așa făceam.

Anuncios

8 pensamientos en “ADIDAȘII

  1. Ivy dice:

    Cred ca o data am dormit si eu cu pantofiorii de dragul lor. :))) Nu stiu daca azi mai sunt copiii atat de incantati incat sa doarma cu ei, dar stiu ca sunt destui care si-ar dori o pereche de adidasi, prea multi chiar.

    Le gusta a 1 persona

  2. Frumoase amintiri mai ai 🙂 De dormit, nu cred că am dormit cu ei, dar mergeam prin casă cu ei și nu-i mai dădeam jos :))

    Le gusta a 1 persona

  3. succesulpe dice:

    Sa stii ca nu ai fost singurul 🙂

    Le gusta a 1 persona

Los comentarios están cerrados.

A %d blogueros les gusta esto: