UITE PORCU’

4

4 marzo, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Cu mulţi ani în urmă, mergeam la noi la pădure după vreascuri, acolo ce să vezi, când adunam crengi de pe jos, aud un grohăit. Mă uit în faţă nimic, privesc în spate și ce văd nu-mi vine să cred. Era porcu’ mistreţ, negru cum este păcura și așa aproape, o frică totală mi-a cuprins trupuleţul, dispăruseră și copacii, în ce mai mă urc. Parcă văd și acuma, cum mă privea porcul, avea un rât lung și colţii la vedere, doamne. Iau între piciorușe primul copac pe care îl aveam în faţă, și cu o viteză imposibil de explicat, ajung în vârf. Doar pe trotuar  mai mergeam așa de repede, sincer cu această nefericită ocazie, am mai descoperit și eu ceva despre mine. Cum am putut să mă urc așa de repede, numai frica știe, copacul nu avea până la zece metri nici o cracă. Sus acolo aveam un curaj, mamă ce l-am înjurat, era așa de înalt copacul că abia zărem mistreţul, vai curu’ meu. Am stat mai bine de jumătate de oră, l-am măscărit cum mi-a venit la gură, aveam curaj acolo sus. Dacă se culca porcu’ la rădăcina copacului asta făceam și eu, da sus. A plecat până la urmă fix cum apăruse ca prin magie. Zic să cobor, da cum, am adoptat metoda liftului care se duce în gol, și cât pe ce să-mi ia foc pantalonii de pe mine. Nu mai aveam chef de lemne, am apucat drumul spre casă și abia am reușit să-mi reglez mersul, parcă trecuse porcul pe la mine printre picioare. Urcatul și coborâtul din copac lăsase urme.

GEORGE SORIN VENETE

2017

Anuncios

4 pensamientos en “UITE PORCU’

  1. 😂 😂 😂 😂 ți-a lăsat o amintire cu urme să înțeleag. :))

    Me gusta

Responder

Por favor, inicia sesión con uno de estos métodos para publicar tu comentario:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s

A %d blogueros les gusta esto: