SOBA DE TERACOTĂ

4

4 marzo, 2017 por GEORGE SORIN VENETE

Multe lucruri mai face omu’cât trăiește pe pământ, de la săditul unui pom, construirea unei case și nașterea unui copil, până la ridicarea unei sobe de teracotă. Cu mulţi ani în urmă era la modă soba de teracotă, pe care o are în ziua de astăzi  foarte multă lume. Să făcem și noi una,zice, tata hotărât către mama, bine îl aprobă mama. Ia tata legătura cu Petrișor sobarul și stabilesc de ce este nevoie pentru a ridica o sobă. Eu când eram mai mic, indiferent cine venea pe la noi eu moţ lîngă tata sau mama,întrebam întruna, ce a zis,de ce,pentru ce, nu înţeleg, toate astea fără oprire, vorbeam și gesticulam ca o bunică. Așa a fost și când a venit Petrișor sobarul, ăsta vorbea cu tata și îi spunea, ai teracota, am zicea tata, pământ galben ai, nu am zice tata, avem negru zic eu,tu să taci,zice sobarul, nisip ai, nu am,zice tata dar o să pregătesc tot ce trebuie.Bine zice Petrișor sobarul, când ai totul pregătit mă anunţi, apropo cine mă ajută să pregătesc pământu, ăsta micu,zise tata, la care sobarul se uită la mine ca la amendă, nu alta. Am căutat cu tata pământ galben, de era să ne sară ochi din cap, dar și când am găsit am adus pentru 6 sobe. Vine sobarul să ridice soba, mama lăsase mâncarea pregătită doar să o pun pe masă. Pregătesc materialul cum zice sobarul și numai în două ore deja era terorizat de întrebările mele. Ca să mai scape de mine mă punea să amestec pământul din 15 în 15 minute. Se făcură și ora să mâncăm, n-am să uit asta niciodată, și vin cu o ceapă și-l întreb pe sobar,sparg o ceapă la masă, sparge, zice ăsta. Prind ceapa în mâini și nimic,  bag mâinile între picioare și trosc, când mă uit sărise miezul prin pat, iar ceapa rămăsese goală pe interior.Am căutat prin tot patul, nu mai aveam poftă nici de mâncare. Am renunţat să mai caut, sobaru mâncase și trăgea de mine să-i aduc, ba cărămidă,ba pământ, când a veni seara am căzut lat. Am făcut multe lucruri și le am foarte proaspete în memorie. Nu le pot uita niciodată.

Anuncios

4 pensamientos en “SOBA DE TERACOTĂ

  1. Aliosa dice:

    Frumoasa SOBA ! 🙂
    Weekend placut intregii FFAMILII ! 🙂
    Aliosa 🙂

    Le gusta a 1 persona

Los comentarios están cerrados.

A %d blogueros les gusta esto: